Strada Costache Conachi nr.2

Bloc F4, parter

Ce faci în caz de deces în Galați – ghid pas cu pas

Pierderea unei persoane dragi vine cu multe formalități, într-un moment în care este greu să vă gândiți la ele. Mai jos găsiți, pe rând, pașii de urmat. Dacă aveți nevoie de ajutor, ne puteți suna oricând, non-stop, la 0751 371 371.

1. Constatarea decesului

Dacă decesul a avut loc acasă: anunțați secția de poliție din zonă și chemați Serviciul de Ambulanță, medicul de familie sau o agenție funerară care are medic propriu. Medicul întocmește Certificatul Medical Constatator al Decesului (CMCD). Faceți o fotocopie a CMCD înainte de declararea decesului, pentru că ulterior nu se mai pot elibera copii.

Dacă decesul a avut loc la spital: medicul constată decesul, iar spitalul anunță familia telefonic în cel mult 2 ore. Morga nu eliberează persoana decedată mai devreme de 24 de ore de la constatarea decesului.

În cazul unei morți accidentale sau violente se cheamă Poliția, iar decesul este constatat de medicul legist.

2. Îmbălsămarea, toaletarea și cosmetizarea

Îmbălsămarea este obligatorie în România și se face în primele 24–48 de ore de la deces, de personal autorizat. Urmează toaletarea și cosmetizarea: spălarea, îmbrăcarea, bărbieritul sau machiajul și așezarea în sicriu. Se eliberează certificatul de îmbălsămare, necesar pentru capelă și pentru transport.

3. Declararea decesului și certificatul de deces

Decesul se declară în 3 zile la S.P.C.L.E.P. sau la ofițerul de stare civilă de la primăria localității unde a avut loc decesul (în 48 de ore în cazul morții violente). Acte necesare:

  • Certificatul Medical Constatator al Decesului
  • certificatul de naștere și, după caz, de căsătorie ale persoanei decedate (original și copie)
  • actul de identitate al persoanei decedate (original și copie)
  • livretul militar, dacă există
  • actul de identitate al declarantului (original și copie)

Odată cu certificatul de deces primiți și adeverința de înhumare.

4. Înmormântarea

Pentru înmormântare sunt necesare:

  • copie după certificatul medical constatator al decesului
  • certificatul de îmbălsămare
  • autorizația SANEPID
  • certificatul de deces
  • adeverința de înhumare
  • contractul de concesiune pentru locul de veci

Vă putem ajuta cu tot ce ține de organizare, de la transport la pachetele pentru masa de pomenire. Vezi pachetele de înmormântare.

5. Ajutorul de deces

După înmormântare puteți cere ajutorul de deces de la casa teritorială de pensii, în termen de 3 ani. Vă ajutăm cu întocmirea dosarului. Vezi ce acte sunt necesare.

Suntem alături de dumneavoastră non-stop. Sediul nostru: Strada Costache Conachi nr. 2, Bloc F4, parter, Galați.